Este larg răspândită aversiunea faţă de a citi, de cele mai multe ori este un comportament pur şi simplu preluat din anturaj, din auzite şi nu reprezintă alegerea pe care o face o oarecare persoană. A citi şi-a determinat un statut antipatic şi în acelaşi timp cei ce nu citesc pur şi simplu nu înţeleg ce pierd, dar mai ales se înverşunează şi mai tare să facă acest lucru pentru că sunt convinşi că e de modă veche, că e plictisitor, că e complet inutil, că e chiar incomod.

Cu toate acestea, cei care citesc ştiu de ce. Şi caută să facă asta tot mai des. Cei care nu citesc sunt uşor de recunoscut. Deşi se publică tot mai multe cărţi în România, vânzările nu sunt mulţumitoare pentru edituri, dar se constată gusturile predominante ale cumpărătorilor. 

Aţi observat cum mobila din locuinţe nu mai include rafturi de cărţi? Magazinele de mobilă actuală îşi expun produsele decorate de nişte imitaţii de cărţi. Acele imitaţii încearcă să capteze clientul, iar el, în subconştient simte că dă bine să fie o carte pe mobilă, pentru că aşa era obişnuit prin anii 80, 90. Colecţiile lansate de unele trusturi îmbracă acum rafturi, decorându-le, fără a fi lecturate, ci păstrate conform trendului şi, de multe ori, în folia transparentă protectoare.

Deşi aşa se crede, că de mult cartea a început să piardă teren în faţa lumii virtuale, ea nu va dispărea.Vedem în filme despre viitor cum nişte personaje găsesc o carte, ceva necunoscut în vremea lor, şi nu pricep la ce foloseşte obiectul acesta şi se uită uimite la pagini, care apar subţiri şi sunt nedumeriţi în faţa acţiunii de a răsfoi, cu toate că oamenii viitorului sunt arătaţi ca nişte fiinţe inteligente.

În filmul Back to the Future apărut în anii 80, se prezenta anul 2015 fără străzi, cu maşini zburătoare şi adidaşi care se încheie singuri. Nu este aşa nici în 2018, imaginaţia oamenilor nu este neapărat ceea ce va fi în viitor.

Cartea a luat mai multe forme de-a lungul timpului, s-a transformat, s-a reinventat, a devenit extrem de variată, iar varianta electronică şi audiobook-urile sunt la mare căutare. Cu toate acestea, ea nu va dispărea, aşa cum se tinde a crede. Nici nu e ceva ce ţine de modă, nu e un mediu învechit printre alte mijloace media. Este ceva ce ţine de identitatea umană.

Dacă ţi-ar plăcea să publici o carte, începe să scrii!

Unii au caiete scrise de ani buni şi le păstrează cu mare drag sperând că într-o zi acestea vor vedea lumina tiparului. Câteodată mai aruncă un ochi pe compoziţia proprie şi singuri sunt uimiţi cât de bine au scris cu toate că nu îşi aminteau să fi fost atât de buni!

Oamenii sunt toţi diferiţi între ei, se schimbă, progresează, fac greşeli, descoperă noutăţi, sunt buni sau răi, la fel şi cărţile. O carte „xeroxată” nu e acelaşi lucru cu cartea după care copia a fost făcută, în primul rând e incomod de folosit. O bibliotecă poate fi compusă din CD-uri şi DVD-uri şi hard-uri externe pline cu informaţie care nu se vede fără ajutorul unui gadget tehnologic şi care se uită sau îşi pierde pur şi simplu existenţa. Cartea se răsfoieşte, ea se analizează rapid cu simţurile noastre, o vedem câte pagini are, cu ce font a fost tipărită, ne distrage atenţia către vreun paragraf, un cuvânt sau către coperta din faţă.

Cei ce scriu sunt oameni care au un creier dezvoltat emoţional, în direcţii diverse, au altă percepţie a dimensiunii timpului şi spaţiului şi au relaţii diferite cu ceilalţi faţă de cei care nu scriu sau nu citesc.

Este cititul o pasiune? O necesitate? Dacă unii ar spune că este o modalitate de a petrece timpul, alţii nu ar fi de acord deloc. Depinde ce citeşti şi atunci răspunsul fiecăruia este influenţat de asta.

Eu nu am citit când eram mică, am devenit foarte interesată aproape de 30 de ani, nu are a face vârsta cu asta, poate evenimentele din viaţa fiecăruia. Şi atunci mă gândesc că şi pentru ceilalţi este un ceva ce i-a determinat la un moment dat să răsfoiască o carte sau să îşi facă o colecţie de cărţi. Mama a citit de mică pe nerăsuflate, cum îmi povestea, era fascinată de beletristică, acum zice că nu mai are răbdare. Pentru fiecare e o experienţă proprie.

Aşadar, să citeşti şi să scrii sunt declarate activităţi misterios de necesare pentru creşterea armonioasă a unui copil şi pentru definirea personalităţii cuiva. Cât trăieşti înveţi, iar când te opreşti din învăţat începi să îmbătrâneşti, cu alte cuvinte renunţi la viaţă, iar ea va renunţa la tine mai curând decât dacă ai fi mai activ şi mai interesat de activităţile acestea. Gândeşte-te că a scrie de mână implică nişte fenomene la nivelul creierului. Şi a tasta sau a cânta la un instrument muzical determină explorarea unor abilităţi şi dezvoltarea persoanei respective. A scrie are de-a face cu alte asemenea caracteristici.

Spread the word

Close Menu