Întâlnire la Tehnotext Sibiu

După întâlnirea cu Corneliu Şerban, am avut imboldul de a scrie despre acea primă întrevedere. Am fost un pic uimită de propria-mi pornire, dar acest om mi-a transmis, dincolo de orice cuvinte sau gesturi, un fel de asigurare că totul e bine.

Am vrut să exprim despre dânsul ceva, ca lumea să afle sau să îşi amintească de el, căci vremurile trecute nu sunt chiar atât de departe. Mi-a lăsat sentimentul de om modest, calm, cu principii, dar cine sunt eu să-l caracterizez?

În munca mea mi-am dorit să întâlnesc autori dedicaţi, oameni care cred cu adevărat în munca lor de creaţie, dar dl. Şerban îmi transmite aerul acelor timpuri decente, în care nu exista cuvântul „stres” şi nici nu era chiar răspândită acea senzaţie de nepăsare şi negativism a oamenilor prin nevoia de a epata, de a şoca pentru a simţi bine pe moment.

În tinereţile sale, oamenii erau fiinţe mai „interioare”, cu un control natural al comportamentului şi cu o demnitate şi un simţ care nu necesitau demonstraţie, cu calităţi care, efectiv, au dispărut la cei din vremurile prezente. Ne-am transformat cu toţii şi parcă bâjbâim orbeşte după răspunsuri, căutăm să reînvăţăm să fim oameni pentru că altfel depresia şi stresul sunt stăpânii noştri zilnici.

L-aş întreba cum trăieşte, cum vede, cum simte lumea de azi? Ce m-ar sfătui să fac cu munca mea în lumea cuvintelor? Eu îl văd că iubeşte să trăiască, îi place frumosul, valoarea, e mândru de soţia sa, de fiica şi nepoţii săi, dar e hotărât că nu mai publică nimic, volumul „Traversând Imperiul Risc”, pe care mi l-a adus pentru modificări, vrea să fie ultimul. Acelaşi lucru mi-a spus şi în noiembrie 2014, dar anul 2015 pare că îl mai vrea să zâmbească în continuare, aşa cum face neîncetat.

Viaţa îl iubeşte şi ea şi are alte planuri cu el, chiar dacă toţi despre care povesteşte că i-a cunoscut au fost faimoşi şi au devenit embleme culturale (Nichita Stănescu, Toma Caragiu, Nicolae Labiş) nu mai sunt, iar el simte că e timpul să plece, ca ei. Poate că nu-şi mai găseşte un sens, iar lumea, în schimbarea rapidă şi bruscă în care se află, nu îl mai vede; dar asta pentru că nu merită să cunoască un astfel de om valoros.

Lumea s-a transformat prea mult, dar dl. Şerban mai întâlneşte persoane mai vârstnice decât dânsul şi atunci se petrece iar într-însul contrastul acela în care viaţa e plină de surprize, bucurie, iar durerea lui pare atunci lipsită de sens. Şi viaţa îl iubeşte şi nu-l lasă.

aprilie 2015

Leave a Reply

Close Menu