„Nu citeşte nimeni lucrarea mea!”

Redactarea lucrărilor de diplomă s-a schimbat cu mult, dacă nu complet, de-a lungul anilor. Comparativ cu studenţii de acum 10 ani, majoritatea care absolvă în ziua de azi facultatea sau o şcoală postliceală nu poate să ţină pasul cu dezvoltarea abilităţilor de a manipula un document în Microsoft Word.

Am discutat cu mai mulţi ce părere au despre modalitatea de a întocmi lucrarea care le conferă titlul de licenţiat şi am luat la cunoştinţă şi părerile câtorva profesori, care au preferat să nu li se menţioneze numele.

Constatările relatate în acest articol sunt adunate exclusiv de la persoanele cu care am lucrat şi care au avut nevoie de ajutor în finalizarea unei lucrări de diplomă, iar aspectul de generalizare nu include pe cei care reuşesc şi se pricep bine să meargă cu lucrarea gata la tipărit.

Lucrările se predau doar tehnoredactate electronic

Deşi numărul utilizatorilor calculatorului creşte continuu, cunoştinţele despre ceea ce poate face un calculator şi cum poate fi folosit pentru a uşura învăţarea sunt din ce în ce mai restrânse.

Studenţii au acces la un calculator, chiar dacă nu au acasă unul propriu. Însă tehnologia avansează, după cum ştim, cu viteză incontrolabilă, iar abilităţile de utilizare a unor programe necesare desfăşurării învăţării nu se dezvoltă în pas cu această accelerare.

Cunoştinţele şi abilităţile generale pe care le au studenţii şi absolvenţii sunt în scădere în cădere liberă de când au apărut manualele alternative şi de când au devenit larg accesibile motoarele de căutare, cum este google, pentru a descărca material în loc de a fi creat sau lucrat de student ori de student împreună cu profesorul.

Senzaţia este că deja există totul scris şi nu are rost să mai încerci să scrii ceva

Poate că „nu reinventezi roata” dar s-ar putea să fi surprins de ceea ce rezultă dacă citeşti, cauţi diferite surse şi integrezi informaţie în lucrarea ta. Oricare dintre lucrările de diplomă sau referatele care au fost scrise în urma concluziilor gândite de înşişi ei, elevii şi studenţii, se pot identifica uşor. Iar acestea încă există, chiar dacă puţini sunt cei care îşi fac lucrările în întregime dându-şi seama de un subiect despre care vor să scrie.

Mulţi elevi şi studenţi declară că profesorii nu se uită pe referatele pe care ei le predau. Astfel ei nu sunt deloc încurajaţi să ia iniţiativă şi să scrie.

O profesoară îmi mărturisea că nu i se pare normal să li se ceară atât de multe elevilor care termină postliceala. Problema este că dacă această atitudine este susţinută în faţa elevilor, evident că şi aceştia preiau comportamentul de a se plânge şi bat în retragere dacă, cumva, ar fi avut intenţia să înveţe mai mult decât alţii.

Ghidurile de redactare îţi arată exact cum

Există ghiduri de redactare a lucrărilor de diplomă, în care sunt nişte specificaţii ce trebuie respectate. Ghidul este ca o lucrare cu cerinţe pe care dacă le aplici, lucrarea iese cum trebuie. La fel vor fi şi sarcinile pe care le va primi viitorul angajat la locul de muncă. Va avea nişte cerinţe de îndeplinit într-un anumit timp. Se va plânge acel angajat că e mult şi greu? În acelaşi timp că toate sunt scumpe şi nu îi ajung banii. Oare aceşti copii cum ştiu să gestioneze ceea ce au? Banii, resursele, potenţialul?

Da, în şcoală nu se face educaţie financiară deşi ne apropiem de anul 2020, nu se pune accent pe integrarea pe piaţa muncii. Subiecte precum cum să balansezi viaţa personală cu cea profesională, cum să afli ce îţi place să faci şi să găseşti un job potrivit se întâlnesc în cadrul atelierelor şi organizate de mici comunităţi. Aceste ateliere nu prea au loc în şcoli şi sunt considerate aactivităţi extraşcolare. De aceea, sunt privite ca încă fiind ceva extravangant dacă nu se desfăşoară în timpul orelor de curs la şcoală sau facultate. Problema e că nu se ştie când teme precum cele menţionate vor apărea în programa şcolară şi nu merită menţionate consecinţele aşteptării să decidă cineva asta pentru a îmbunătăţi viaţa următoarelor generaţii.

Totuşi, ghidul te ajută să îţi faci lucrarea de diplomă pentru că îţi arată cum trebuie structurată informaţia, trebuie să ştii cum să pui titluri şi subtitluri, să faci categorii şi subcategorii, liste şi subliste de idei, de elemente, împreună cu descrierea lor, din care în final rezultă nişte concluzii.

Cititul şi scrierea îţi arată de ce

Tot procesul acesta trebuie întâi înţeles pentru a pricepe ce sens are întocmirea lucrării. O lucrare de diplomă nu este pur şi simplu un volum de conţinut, este o experienţă proprie, nu conţinutul doveşte profesorului că meriţi diploma ci experienţa de a lucra cu informaţie, de a trage concluzii, de a strctura, de a sintetiza. Marea majoritate a studenţilor nu ştie ce este este bibliografia pentru că se pare că nimeni nu explică la ce se foloseşte sau dacă este utilă cuiva.

Însă până la a ajunge la o lucrare de diplomă, o structură la nivel mult mai mic trebuie învăţată. Elevul va înţelege de ce sunt acele cerinţe, dacă în clasele mai mici ia în serios orele în care i se explică cum se formează o frază, apoi un eseu, apoi o lucrare sau un proiect de o pagină, apoi de două şi tot aşa. Cel care sare peste detaliile acestea, de exemplu, nu va înţelege de ce i se cere „aşa de mult” la un moment dat.

Ce este bibliografia?

Dacă vrei să scrii o lucrare bună, fie un referat fie o carte pentru a o publica, poţi găsi ghiduri şi cărţi pe tema cum să scrii sau care sunt metodele de a scrie, un exemplu fiind cartea Metode şi tehnici de exprimare scrisă şi orală, de G. Ferréol, N. Flageul, Polirom,  2007 (original apărută în 1998). Iată un exemplu de citare a unei cărţi care poate fi găsită folosind aceste detalii date dacă cititorul acestor rânduri este interesat. Aceste detalii apar în bibliografia despre care vorbeam mai devreme, care se cere a fi listată la sfârşitul lucrărilor.

O carte listată în bibliografie este dovada ca acea carte a fost consultată pentru a aduna informaţie necesară subiectului lucrării. Există nişte paşi în a scrie o lucrare, iar printre aceştia este şi cel de adunare de informaţie. Poate fi explorată informaţia pe care o are deja autorul despre subiect, iar apoi informaţia pe care o obţine căutând în diverse surse şi în diferite medii.

Pe lângă acestea, este o referinţă care evită plagiatul; când se inserează referinţa şi se face trimitere la carte, lucrarea mai bifează încă o regulă respectată.

Bibliografia este şi o listă necesară pentru cei care sunt interesaţi de subiectul tratat şi vor să afle mai multe decât s-a menţionat în lucrarea de faţă, deoarece o lucrare are un număr aproximativ prestabilit de pagini şi deoarece cu siguranţă mai este loc de clarificări, detalieri şi alte idei de dezvoltare a temei în discuţie.

PS: Acţionare vs. reacţionare

Determinarea de a mai scrie ceva din propriile idei sau păreri vine şi din timpul oferit reţelelor de socializare în scop pasiv. Se petrece timp vizualizând conţinut, nu creând. Mulţi reacţionează la ceea ce văd. Nu acţionează din proprie iniţiativă. Poate că de aici şi campaniile tot mai dese care încurajează noile generaţii să creeze. Lor trebuie să li se amintească că e sănătos să creezi, pentru că nu le vine în mod natural. Un exemplu de reacţionare este folosirea butonului „like” iar un alt exemplu este adăgarea de comentarii la o „postare”, care sunt inutile sau care în sinea lor declanşează reacţii, cel mai des negative. Poate că dacă te-ai întreba uneori în ce situaţie te găseşti: acţionezi sau reacţionezi, ar conta.

Leave a Reply

Close Menu